Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Iliescu, exclus din PDL, s-a inscris in PSD: "Semnalul excluderii mele din PDL a fost dat de Basescu"

Publicat in HotNews, luni 17 septembrie 2012 ·

Valentin Iliescu, fostul ministru al Relatie cu Parlamentul in guvernele Boc si Ungureanu, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca a devenit membru PSD Valcea. El a fost exclus din PDL Valcea in urma cu o luna, liderii valceni acuzandu-l de "dublu limbaj" si pentru o campanie pro demiterea lui Traian Basescu, desfasurata cu ocazia referendumului din 29 iulie.

"Sunt de o saptamana membru al social-democratilor valceni. Recunosc ca nu am dorit o mediatizare a acestui eveniment, pentru ca nu am intrat in partid pe pozitia de a pretinde ceva. De aceea am avut doar o discutie de bun simt cu Ion Cilea (presedintele PSD Valcea n.r.) si totul a fost in comun acord. Partidul Social Democrat la Valcea are traditie, este unul din partidele puternice de aici pentru ca are la baza oameni de calitate. Ceea ce nu as putea spune de democrat-liberali, cei care m-au exclus fara nici un drept de apel, uitand cat am muncit pentru ei", a precizat Iliescu.

Potrivit Realitatea.net, Iliescu a declarat luni pentru NewsIn ca "semnalul" excluderii sale din PDL a fost dat de catre Traian Basescu, inca de acum cateva luni.

"In urma cu cateva luni Traian Basescu mi-a transmis un semnal ca nu mai am ce cauta in acest partid. In luna mai am fost nominalizat de PDL la functia de presedinte al AEP, dar in ultima zi PDL a propus o alta persoana, pe Ana Maria Patru", a relatat Iliescu, precizand ca este cunoscut faptul ca Patru este o apropiata a lui Traian Basescu.

Fost ministru in timpul Guvernelor Boc si Ungureanu, Valentin Iliescu spune ca nu este neaparat suparat pentru ca nu a obtinut functia de presedinte al AEP, ci mai ales pentru ca nici Emil Boc si nici Traian Basescu nu i-au raspuns la telefon, ¬nu au avut timp sau disponibilitate sa-mi dea o explicatie¬ pentru cele intamplate. ¬Apoi am fost sanctionat intr-un mod incalificabil, fara niciun motiv, fi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°