Raluca Pascu şi Costin Mărculescu merg şi se întâlnesc, destul de des, la aceeaşi sală de fitness. Bruneta şi soţul său, Pepe, au fost cei care l-au recomandat pe actor patronului Alexander Florescu, pentru a deveni imaginea respectivei săli, contract care-i aduce o serie de beneficii acestuia din urmă.
Raluca Pascu, soţia lui Pepe, şi-a revenit spectaculos după ce a devenit mama unei fetiţe. Bruneta a ajuns repede la greutatea dorită nu doar graţie unui regim alimentar sănătos, ci şi instructorului său, de la sala de fitness din Complexul Miramar, acolo unde atât ea, cât şi soţul său, obişnuiesc să meargă.
Cei doi l-au corupt şi pe Costin Mărculescu, actorul fiind uimit de felul în care arată, în prezent, soţii Pascu. Cum Raluca nu-şi doreşte să aibă vreo legătură cu show-bizz-ul românesc, iar Pepe este angrenat în foarte multe proiecte, pe lângă faptul că trebuie să onoreze şi multe invitaţii la concerte, cei doi l-au propus pe Costin Mărculescu patronului Alexander Florescu să devină imaginea sălii Futura Gym. Acest contract îi aduce o serie de beneficii lui Mărculescu.
Pe lângă faptul că acesta poate merge gratis, la sală, de câte ori doreşte, el primeşte şi un onorariu frumuşel.