O româncă născută într-un elicopter-ambulanţă în Italia nu a primit certificat de naştere, deşi au trecut zece zile de când a venit pe lume. Potrivit site-ului Tg COM, monitorizat de Realitatea.net, de vină ar fi vidul din legislaţia italiană. Cazul a fost preluat de serviciul de ambulanţă, care speră să găsească o soluţie.
Legea italiană prevede soluţii pentru naşterile care au loc la bordul avioanelor sau elicopterelor comerciale. În aceste cazuri, la aterizarea pe aeroporturile civile, pilotul prezintă jurnalul de bord, iar autorităţile aeroportuare se ocupă de înregistrarea naşterii şi de eliberarea actelor necesare. Însă, elicopterele-ambulanţă nu aterizează pe aeroporturi civile, astfel că nimeni nu se poate ocupa aceste formalităţi. O româncă născută într-un elicopter-ambulanţă în Italia nu a primit certificat de naştere, deşi au trecut zece zile de când a venit pe lume. Potrivit site-ului Tg COM, monitorizat de Realitatea.net, de vină ar fi vidul din legislaţia italiană. Cazul a fost preluat de serviciul de ambulanţă, care speră să găsească o soluţie.
Legea italiană prevede soluţii pentru naşterile care au loc la bordul avioanelor sau elicopterelor comerciale. În aceste cazuri, la aterizarea pe aeroporturile civile, pilotul prezintă jurnalul de bord, iar autorităţile aeroportuare se ocupă de înregistrarea naşterii şi de eliberarea actelor necesare. Însă, elicopterele-ambulanţă nu aterizează pe aeroporturi civile, astfel că nimeni nu se poate ocupa aceste formalităţi.