Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde se munceşte mai mult, la stat sau la privat?

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 23 mai 2010 ·

Situaţia economică grea din ultima perioadă a readus în discuţie clivajul stat versus privat. Cine munceşte mai mult? Cine are mai mult de suferit de pe urma recesiunii? Angajaţii de la stat sau cei din privat? Primii ar răspunde că ei. Li se taie 25% din salariile şi aşa mici, şi în plus îi paşte disponibilizarea. Dintr-un loc călduţ sub aripa ocrotitoare a statului, job-ul bugeatarilor s-a transformat într-unul tot mai nesigur. Privaţii în schimb spun în cor că măsurile de austeritate i-au lovit încă de la începutul lui 2008, când patronii făceau deja reduceri de personal şi tăieri drastice de salarii şi cheltuieli.

„Unii muncesc, alţii protestează”

Protestul de miercuri din Capitală a adunat 30.000 de bugetari chiar sub nasul angajaţilor de la multinaţionalele cu sedii în „zgârie norii” din Piaţa Victoriei. „Sectorul privat munceşte şi angajaţii de la stat protestează. Ei zic că pentru întreaga Românie”, remarca indignată de haosul din faţa Guvernului angajata unei firme private. SONDAJAr trebui să muncim mai mult şi să protestăm mai puţin?Da Nu Nu ştiu/nu mă interesează Rezultate

Mesajul ne-a atras atenţia. Este oare o atitudine corectă? Faptul că angajaţii de la privat nu dispun de arma ameninţării cu greve şi proteste în lupta cu angajatorul justifică criticile acestora la adresa celor care sunt în slujba statului?

Articolul despre protestul care s-a vrut cel mai mare din ultimii ani a adunat şi pe evz.ro sute de comentarii.

“Cum de toate sindicatele astea de cacao de la noi funcţionează doar în insituţiile de stat? Cum de ele sunt practic inexistente în economia privată? Cum de au ajuns toţi leaderii centralelor sindicale putrezi de bogaţi? Ei pe cine reprezintă? Toată mascarada asta sindicală e de fapt o mârlănie prin care o samă de oameni care au învăţat să speculeze disperarea prostimii din care scot bani frumoşi.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°