Judecătorii Curții de Apel Brașov au dat sentința în cazul crimei din cartierul Noua, petrecută în urmă cu un an, când o femeie a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit.
UPDATE 13.50 Avocatul Victor Teodorescu a fost condamnat la 25 de ani pentru omor calificat sub forma instigării. Din această pedeapsă se va scădea însă, perioada cât avocatul a stat deja după gratii, respectiv din 15 iunie 2011. De asemenea, timp de zece ani de la ispăşirea pedepsei, Teodorescu are interzise anumite drepturi. Totodată, instanţa a decis ca la eliberarea din penitenciar, lui Victor Teodorescu să-i fie prelevate probe biologice, iar probele care se vor recolta vor fi utilizate în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Nu în ultimul rând, instanţa l-a obligat pe Erwin Preşmereanu, cel care a comis crima, la plata unor daune morale în valoare de 50.000 de euro, din cele100.000 de euro, acordate de instanţă Oanei Teodorescu, fiica avocatului. Citeşte aici ce a zis Oana Teodorescu, după comiterea crimei
Instanţa i-a obligat pe Victor Teodorescu şi Erwin Preşmereanu la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Astfel, avocatul are de plătit 10.900 de lei, iar Erwin Preşemreanu 1 .050 de lei de lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile. Hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică, însă nici Victor Teodorescu şi nici Erwin Preşmereanu nu au fost în sala de judecată. Avocata lui Victor Teodorescu, Lorette Luca, a anunţat deja că va face recurs. Acesta se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Soțul victimei, avocatul Victor Teodorescu, suspectat că a plătit un bărbat ca să îi ucidă nevasta a primit astăzi o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Victor Teodorescu a fost judecat la Curtea de Apel Braşov pentru instigare la omor