Undeva trebuie să se rupă: ori economia României o duce bine în mod fals, ori familiile de români o duc rău în mod fals. În timp ce statisticile privind starea macroeconomică a ţării arată creşteri spectaculoase şi o depăşire ce pare definitivă a recesiunii, statisticile privind viaţa microeconomică – a familiilor şi persoanelor – arată scăderi chiar mai drastice decât în anii crizei.

Exporturile şi industria au crescut cu peste 8%, trăgând în sus întregul Produs Intern Brut? Foarte bine, dar vedem şi că salariile cresc mai puţin decât preţurile, strictul necesar se scumpeşte imparabil, factura la întreţinere creşte dincolo de limita suportabilităţii şi, per ansamblu, românii cumpără tot mai puţină mâncare, produse nealimentare şi carburanţi.

Românii au ajuns săracii Europei, cu doar 48% din media UE a puterii de cumpărare, depăşindu-i până şi pe bulgari, într-o Românie care domină topurile europene cu dinamica sa macroeconomică. Ne numărăm printre campionii Europei la creşterea PIB şi, simultan, la sărăcie suntem campioni absoluţi. Ceva sună fals în această „simfonie“ a cifrelor, nu vi se pare?

Bine, că nici creşterea noastră de 2,2% în trimestrul I, faţă de un prim trimestru al anului 2012 în care fusese viscol şi economia pierduse miliarde de euro din această cauză, nu e tocmai o performanţă. Interesantă este însă creşterea PIB exprimată în preţuri, care a fost de 5,2% – cu trei puncte procentuale mai mare decât cea exprimată în volum. Asta înseamnă că românii au cumpărat mai puţine produse cheltuind mai mult. Iar dacă acest fenomen se reflectă într-o medie generală atât de stufoasă cum este PIB-ul ţării, atunci la nivelul familiilor mai puţin avantajate financiar decalajul volum/preţuri a forfecat mult mai adânc bugetele lunare.

Şi ce dacă? Politicienii tocmai au răsuflat uşuraţi după ce FMI ne-a dat o notă de trecere (cam trasă de păr şi