Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce cred românii că este un client misterios?

Publicat in Capital, joi 25 octombrie 2012 ·

GfK România a derulat un studiu reprezentativ naţional pentru a verifica gradul de cunoaştere al activităţii de Mystery Shopping printre români şi cum este aceasta percepută.

La nivel naţional, 21% dintre români au auzit de „mystery shopping”, un procent mai mare (33%) fiind înregistrat în rândul celor care obişnuiesc să ofere altora păreri sau recomandări, fie ele online sau offline. Persoanele care cunosc activitatea de client misterios se regăsesc într-o măsură mai mare în Bucureşti (32%) sau alte oraşe mari, sunt tineri (18-34 ani), cu educaţie ridicată, sunt angajaţi şi au venituri în familie care depăşesc 2000 lei.

Deşi numai 2% din populaţie a lucrat sau lucrează ca mystery shopper, intenţia este semnificativ mai mare: 11% au spus ca ar vrea sa desfăşoare o astfel de activitate în viitor. Atât cei care au lucrat deja, cât şi cei care intenţionează să o facă sunt mai degrabă tineri (până în 40 ani) care provin din oraşele mari.

Ce înseamnă pentru români „client misterios”?

36% dintre cei chestionaţi spun că este o tehnică prin care o companie îşi poate „spiona” angajaţii cu scopul de a-i penaliza sau recompensa, în vreme ce un sfert dintre ei afirmă că este o tehnică prin care o companie îşi poate spiona concurenţa sau prin care îşi evaluează serviciile oferite cu ajutorul unor profesionişti care „interpretează” rolul unui client obişnuit.

Rezultatele au fost obţinute dintr-un studiu GfK Omnibus reprezentativ la nivel naţional, pe un eşantion de 1029 respondenti, atât din mediul rural cât şi din urban. Chestionarul a fost aplicat faţă-în-faţă, în luna august 2012.

GfK România derulează studii de Mystery Shopping începând din anul 2004 pentru clienţi din industriile auto, financiar, FMCG, pharma, retail, servicii şi telecom. Începând din 2012, GfK Romania este membru al MSPA (Mystery Shopping Providers Association) şi are

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 3 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°