Un medic ieşean octogenar, basarabean de origine, trimite în librării o nouă carte din colecţia „Ginta Latină”: „Românii din Ucraina” (Ed. PIM, 2012). Cu câteva luni înainte semnase, în aceeaşi colecţie, o altă cercetare, înrudită tematic – „Refugiaţii basarabeni, apostoli ai neamului românesc” (Ed. PIM, 2011). Demnă de toată stima şi preţuirea truda bătrânului medic, al cărui nume nu-i adunat pe-o carte-două, ci pe câteva zeci (unele, scrise în colaborare). Este autor al lucrărilor „Istroromânii” (1998), „Românii de la nord de Tisa” (2001), „Dincolo de neguri e patria mea” (2001), „Permanenţa Basarabiei româneşti” (2005), „Aromânii din Albania” (2009), „Spre unitate naţională prin integrare europeană” (2009), „Românii din Timocul sârbesc”(2010). Simpla parcurgere a acestei liste de titluri, mult abreviată, pune în evidenţă preocuparea statornică a lui Vlad Bejan pentru tema românismului, precum şi ţinuta militantă a acestor scrieri ce includ inevitabilul sâmbure polemic. Fie, câteodată, numai în subtext.

Mă-ntreb cum ar fi arătat cartea „Românii din Ucraina”, dacă doctorul Bejan ar fi avut la îndemână infama apariţie „Moldovenii din Ucraina”, datorată bietului Vasile Stati, cel mai nevolnic, dar şi mai nemernic promotor al moldovenismului primitiv. Cum se ştie, Stati este autorul absurdului „Dicţionar moldo-român”, recent apărut la Chişinău într-o nouă ediţie – culmea, la tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova! – şi susţine până-n pânzele albe teoria existenţei unei limbi şi a unui popor aparte faţă de română şi România – moldovenii, naţie ce vorbeşte o limbă diferită! (L-am întrebat pe Stati de şapte ori: eu unul, născut şi trăitor la Iaşi, profesor de limba română, ce-s? Într-un târziu am aflat că-s moldovan şi că vorbesc limba moldovenească! Nici într-un caz român!).

Cărţile lui Stati necirculând la noi – ceea ce-i şi bine, şi rău, fi