Se pare că am susţinut o cauză pierdută atunci când speram într-o împărţire a punctelor între Steaua şi Astra. Era un obiectiv peste puterile actuale ale echipei „giurgiuvene”. Chiar şi acest ultim punct este o realizare în sine, obţinut mai cu seamă pentru că Steaua a ales să joace pragmatic, adică nespecific gestiunii Reghecampf. Dar ce mai freamăt, ce mai zbucium pentru o greşeală banală a arbitrului! Despre căderea lui Piovaccari în acel duel, am de spus două lucruri: pe de o parte, chiar dacă italianul a accentuat căderea, a fost fault (pentru aşa ceva s-a dat penalty în aceeaşi seară, la Cagliari-Napoli!), pe de altă parte, ca şi la croşeul lui Kapetanos, nu e relevant! Un antrenor adevărat, care aspiră la progres, nu aruncă toată vina în cârca arbitrului pentru un fault neacordat la limita careului advers, pentru că tot restul echipei sale se afla în spatele mingii şi, cu toate acestea, n-a putut stopa contraatacul care a dus la deschiderea scorului. Dacă aş fi antrenor, sub cuvânt de onoare, aşa le-aş spune jucătorilor: ok, a greşit arbitrul, dar voi ce „puncte-puncte” aţi făcut?! Iar în locul punctelor aş fi folosit exact cuvintele alea pe care le înţeleg toţi fotbaliştii...
Ca antrenor, Reghecampf e remarcabil. A irumpt, surprinzându-ne pe toţi. A avut şansa să joace în Germania şi a ştiut să fure meserie. Dar, ca om, e genul manelist. De-aia şi-a şi permis să transforme un manelist obscur în oficial al Stelei! Drept dovadă, ca o caracteristică a tagmei, Reghecampf funcţionează numai stimulat de duşmani. Pe antrenorii care nu l-au votat în ancheta Gazetei îi etichetează dur, în schimb se întreabă retoric de ce ar trebui să-i dea explicaţii lui Chiricheş pentru că nu l-a votat în clasamentul celor mai buni jucători! Păi... nu acelaşi lucru l-ar putea pretinde şi antrenorii care nu l-au votat?! Iată, două măsuri în chestiuni similare.
Revenind
