Cu o săptămână înainte de prima probă a examenului de bacalaureat, nici profesorii, nici elevii n-au nicio idee despre cum se vor desfăşura cursurile în zilele în care liceenii vor susţine testările. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Mai mult, nimeni nu poate spune în acest moment dacă elevii care nu dau Bac-ul vor sta sau nu acasă între 15 şi 17 februarie, când sunt programate primele testări din cadrul examenului de tip nou, respectiv cele la com petenţele lingvistice la română.
Asta, din cauză că metodologia de Bac 2010 prevede ca probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale să se desfăşoare în timpul anului, pe parcursul câtorva zile.
Cei care au întocmit-o însă nu s-au gândit şi cum se va evita perturbarea celorlalte activităţi şcolare. Concret, aproximativ 18 zile din orar (15-17 februarie - proba de competenţe la română, 19-22 aprilie - competenţe digitale, 31 mai-4 iunie - competenţe la limba străină), până când va începe vacanţa, vor fi „blocate” de examene.
Nu ştim cum, dar se rezvolvă
Profesorii sunt convinşi că, în perioada următoare, activitatea din şcoli nu va decurge fără peripeţii. Deocamdată, aceştia n-au primit nicio notă oficială prin care să li se explice cum vor fi organizate orele celorlalţi elevi, ci doar informaţii legate de Bac.
„Nimeni nu s-a gândit. Micşorăm orele, îi trimitem acasă? Când a fost problema cu gripa, copiii au stat acasă, apoi a fost concediul forţat fără plată, după care nu s-a recuperat nimic. Dacă îi mai trimitem iar acasă, îi chemăm în iulie să recupereze?”, se întreabă, nedumerit, Gheorghe Rădulescu, profesor de română la un liceu din Capitală.
Nici oficialii din educaţie n-au ştiut să ne explice ce vor face. Se bazează pe faptul că, până la urmă, vor găsi o soluţie. Doar preşedinta Comisiei de Bacalaureat, secretarul de sta