Ce (mai) este critica? Exista o conditie "ideala" a acesteia? Care sint competentele criticului? Poate fi suplinit de altcineva? Cum ar trebui articulat un discurs eminamente critic? In principiu, "critic" este acel demers in care cineva - criticul, in speta - formuleaza judecati cu privire la reusita sau nereusita unei lucrari, la proprietatile artistice etalate de aceasta, dar si la eventualele semnificatii continute.

In citeva eseuri din Ochiul si lucrurile (1986), Andrei Plesu face adnotari cu privire la conditia criticului si a criticii de arta. Primul este descris ca „un erou umil", unul care accepta voluntar sa-si toceasca energiile pe versantii conjuncturilor pseudo-evenimentiale si ai compromisurilor axiologice. Plesu denunta „inconsistenta minor-jurnalistica a evenimentului plastic cu scadenta saptaminala", dar admite „eroismul angajarii de cronicar". „Cavalerismul" suprem al spiritului te indeamna uneori sa cobori la nivelul urgentelor faptului artistic cotidian - nu intotdeauna meritoriu sau pe masura asteptarilor. Prins de valul evenimentelor, cronicarul plastic este mereu pindit de protocol si mondenitate, fiind adesea invitat sa cautioneze artisti mediocri ori sa-i mustre delicat, prin eschive „diplomatice" sau abile precautii oratorice. Tocmai de aceea, sint mult mai putine cronici plastice pozitive decit negative. Pare evident ca - la noi, cel putin - critica de arta este surclasata de cea literara; prima ar fi prioritar encomiastica si celebrativa, cealalta - deschisa dialogului si provocarilor. Formulate acum un sfert de veac, unele din observatiile lui Plesu si-au pastrat valabilitatea. Mefienta cu privire la critica este indreptatita. In fapt, ramin intrebari inca neelucidate. Ce (mai) este critica? Exista o conditie „ideala" a acesteia? Care sint competentele criticului? Poate fi suplinit de altcineva? Cum ar trebui articulat un discurs em