Drumul deschis de Creangă printr-o poveste deocheată a fost urmat de puţini scriitori români, astfel încât genul erotic a fost neglijat. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Violul Nadiei, din «Răscoala», este cea mai cunoscută scenă", spune scriitoarea Doina Ruşti, amintind de romanul lui Liviu Rebreanu. "Cred că vorbim despre o decenţă specifică literaturii mici, cum este cea română", completează aceasta. Scriitoarea crede că vinovat de lipsa erotismului în versuri sau proză este detaliul că literatura română s-a clădit pe un mit: cel al scriitorului mare, "modelul Eminescu". Iar erotismul este genul minor pentru "un scriitor care vrea să urce pe scară".

Pe o scară a timpului, scriitorul şi criticul literar Marius Chivu ar plasa mai întâi "Povestea P...", publicată în 1878 de Ion Creangă, dar cunoscută printre români mai ales după 1989. Comuniştii au socotit- o literatură interzisă şi au ascuns-o de "primejdia" tiparului. La lista scrierilor româneşti pur erotice, Chivu ar adăuga "Poemul invectivă", de Geo Bogza, şi "Infernala comedie" a lui Emil Brumaru.

Scrii erotic, te dezbraci în public

"Ca să-ţi iasă o scriere erotică, trebuie să fi trăit ceva din ce scrii tu acolo", spune Doina Ruşti. Autoarea spune că, atunci când scrie literatură erotică, autorul nu face altceva decât "să se dezbrace în public". În anii ’80, Doina Ruşti a scris povestea unui cuplu de homosexuali, din Tomisul secolului al III-lea. "Am trimis povestea asta, Xefis (numele personajului principal - n.r.), la concursul "Marin Preda". Eram studentă, eram naivă şi mă credeam mare şi tare. Dar cum puteau să primească pe atunci povestea de iubire a doi bărbaţi?", se întreabă scriitoarea.

Apoi a realizat că, nefiind şi un miez din faptele tale în text, povestea lui Xefes este una "mediocră". Şi a scris alta, la invitaţia Editurii Trei. Se întâmpla în 2007, c