Deşi gerul nu şi-a intrat pe deplin în drepturi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se confruntă deja cu o creştere a numărului de pacienţi-cazuri sociale. Familiile nu-i mai vor, autorităţile locale se leapădă, iar asistenţii sociali aleargă disperaţi să le găsească soluţii, după ce sunt mutaţi dintr-o secţie în alta pentru a le putea prelungi şederea în spital.

Sunt zeci de cazuri lunar, şi tineri şi bătrâni de care familiile, din motive de ei ştiute, nu mai vor să audă. Ajung la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina aduşi cu ambulanţa, solicitată, de obicei, de vecini sau trecători. Pentru unii „sejurul” se termină în câteva zile şi nu trec de Unitatea de Primiri Urgenţe. Alţii însă, cu o stare de sănătate care pune probleme, rămân zile, săptămâni, chiar luni într-un spital de urgenţă, unde cazurile cronice n-ar trebui să existe.

„Indiferent cât ne costă şi cum ne costă, îi primim şi îi facem bine. Considerentul financiar nu poate să primeze în faţa celui medical şi uman”, spune managerul spitalului, Andrei Iordache.

Pentru cei cu acte de identitate şi statut de asigurat treaba e mai simplă, cel puţin până vine momentul externării. Aceştia sunt, însă, cel mult 30% din totalul pacienţilor de care cei din jur ar vrea să uite. Mulţi ajung aici fără să ştie cine sunt, de unde vin, pe unde-au mai umblat sau dacă au pe cineva. Din aproape în aproape sunt identificaţi, li se emit documente, se caută şi se găsesc, deşi din ce în ce mai greu, soluţii pentru internarea în vreun cămin. Cheltuiala rămâne, în totalitate sau în mare parte, nedecontată.

„Ca asistent social faci muncă de detectiv”

Unitatea de Primiri Urgenţe este prima „haltă” în spital. Personalul e obişnuit de-acum, ştie că „s-a deschis sezonul”. „Omul străzii” este dus mai întâi la filtru, dezinfectat, spălat, după care se încep investigaţiile. Asta dacă n-