Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un medic din Gorj, acuzat de moartea a doi copii, în două săptămâni

Publicat in Antena 3, joi 6 octombrie 2011 ·

Alţi părinţi care aşteptau să-şi strângă copilul în braţe acuză medicii din Gorj. Un bebeluş a murit în pântecele mamei, după ce medicul a urcat pacienta pe masa de operaţie prea târziu. Este acelaşi cadru medical care, în urmă cu două săptămâni, a fost acuzat de o altă familie că ar fi vinovat de moartea copilului lor.

Cei doi se chinuiau de trei ani să devină părinţi, iar ziua de miercuri trebuia să fie cea mai fericită din viaţa lor. Când au ajuns la spital însă, a început coşmarul.

Tatăl bebeluşului, Florin Cândea, povesteşte că soţia sa a avut în urmă cu o seară o cădere de calciu, i s-au încleştat mâinile, iar limba era amorţită. Mai mult, omul spune că medicul ar fi fost în acest timp în birou, cu uşa încuiată.

I s-a dat glucoză, iar ulterior, femeii i s-a rupt apa, povesteşte mama femeii. După alte ore de chin, un alt medic a venit să o consulte pe gravidă. Pacienta a intrat urgent în operaţie, însă era prea târziu.

"Din cauza unei malformaţii la faţă, copilul a murit", a spus Florin Cândea, tatăl bebeluşului. Era o malformaţie pe care medicul curant nu o observase, mai spune omul.

Damian Diţescu, ginecologul acuzat pentru a doua oară în două săptămâni de malpraxis, s-a închis în birou. Le-a transmis rudelor şi jurnaliştilor că are o depresie.

"Domnii doctori au făcut tot ce e posibil, ca să salveze atât mama, cât şi copilul. Bebeluşul a fost extras mort din pântecele mamei, deci nu a murit după aceea, a fost extras mort", a declarat Eufimia Dumitrescu, managerul spitalului din Gorj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, acum sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Joi, familia Cândea îşi va lua acasă băieţelul mort, după efectuarea necropsiei.

Alţi părinţi care aşteptau să-şi strângă copilul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 22 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 24 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°