A pogorât arta printre noi, ca o cuminţenie a pământului, înveşmântată-n ie ţărănească şi catrinţă, în iţari, cămeşă cu mâneci largi şi pălărie cu pene de păun, cu icoane în firide şi turme prin pajişti înverzite, cu măgăruşi purtând samare sub o lună pală ca un cadran de ceas cu limbile oprite pentru o secundă cât veşnicia, cu cai năzdrăvani care n-ar vrea să ştie de zăbală, cu lucrători meşteri la ciubere, cu cerşetorul satului (să fie invalid de război?) şi vioristul lângă care s-a aciuiat un câine, cu violonista tânără şi mândră, cu taraful de lăutari. Cu căpiţe de fân ca nişte pere uriaşe căzute printre pomi ajunşi în toamne, pe lângă case mici, cu flori în glastre, cu femei purtând lumânări ca pentru o procesiune de taină mare la care sfinţii par să fi coborât din zugrăveala zidului ca să li se alăture. Ce-o fi vrând să spună toată această bogăţie de simplitate ca o poveste cu oameni cum vor fi fost până mai ieri în satul românesc! Publicitate Pentru că asta a fost ampla expoziţie de pictură Angela Popa-Brădean şi Traian Brădean, de la Cercul Militar Naţional – Salonul Artelor. Soţii Brădean vor împlini curând 55 de ani de când sunt unul altuia răsfrângere a sufletului. De ce ne-am mira că şi arta lor, semănând, li se aseamănă! Şi totuşi nu într-atât încât să nu poarte fiecare pecete de unicitate. La pictoriţa Angela Brădean, temele ţin de sărbătoare, de fast cuminte, de lucru împlinit, de aşteptare, de singurătate, de ordinea livezilor rostuindu-şi prinosul fructelor, de întomnări, de sensul florilor rânduite de o mână neştiută în oala de lut… Personajele sale feminine au monumentalitatea solemnă a cariatidelor menite parcă să sprijine cerul însuşi. Straiele lor au puritatea pânzei înălbite în apa izvoarelor, podoabele de la gât, din jurul frunţii, au nobleţe ancestrală, florile aduc cu ele pajiştile cu mireasma lor, fânul adunat în căpiţe stă