Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Evaluare Naţională 2013 - Emoţii pentru aproximativ 3.000 de elevi sibieni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Emoţii la Sibiu, unde sâmbătă, la avizierele şcolilor, vor fi afişate primele rezultate la evaluarea naţională din acest an.

Deşi rezultatele vor fi afişate abia după-amiază, încă de dimineaţă elevii au început să vină la şcolile în care au învăţat în ultimii opt ani.

Bogdan Gheorghe, absolvent al şcolii numărul 4 de pe strada Spartacus, spune că subiectele de la evaluarea naţională nu i s-au părut foarte grele.

"Nu a fost cine ştie ce greu examenul, la germană a fost cel mai greu, la română şi matematică a fost bine. Subiectele mi s-au părut uşoare la mate şi la română", spune Bogdan.

Zâmbeşte şi recunoaşte că are "un pic emoţii" şi speră că, după repartizarea computerizată, să devină elev la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal, unul din liceele de renume ale Sibiului, la profil de matematică-informatică.

În judeţul Sibiu, s-au înscris la actuala sesiune a evaluării naţionale 3.188 de elevi. Dintre aceştia, 1.142 sunt din municipiul Sibiu. Pe viitorii liceeni îi aşteaptă aproximativ 4.000 de locuri, în 34 de unităţi de învăţământ din întreg judeţul Sibiu.

La fel ca şi în anii trecuţi, cea mai mare concurenţă se înregistrează la cele trei mari licee din municipiul Sibiu, respectiv Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Colegiul Naţional Octavian Goga şi Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal.

Vă mai recomandăm:

Aproape 4.000 de locuri puse la bătaie pentru viitorii liceeni, la Sibiu – LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DISPONIBILE ÎN LICEELE DIN SIBIU

Peste 4.000 de locuri pentru viitorii studenţi, la ULBS. Înscrierea candidaţilor se poate face şi online

Studenţi în toamna vieţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 39 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°