Pietrele trebuie sa fie de o anumita marime, atit cit sa poata fi tinute intr-o mina. Nici prea mari, pentru a nu-l ucide imediat, nici prea mici, pentru a nu prelungi inutil suferintele. Umanism in stare pura. Ca in vremurile bune ale totalitarismelor de tip sovietic, televiziunea iraniana transmitea, cu mai multe zile in urma, ceea ce ar putea parea autodenunturile a doi spioni americani recent capturati. Este drept ca nu era vorba de marturisiri coerente, ci mai mult de un montaj din fraze disparate pronuntate de cei doi in timpul interogatoriile. Cei doi, profesori reputati in America, de origine iraniana, fusesera arestati acum citeva saptamini, in timp ce isi vizitau familiile ramase in Iran. Din montajul respectiv aparea ca ambii recunosteau ca venisera in Iran pentru a sprijini lupta pentru democratie in aceasta tara. Acuzatie fatala. In Iran, democratia este considerata nu o tara straina, ci un fel de imperiu al raului. Sinonima cu Marele Satan, adica America, Occident, Israel si sionismul la un loc.
Cazul celor doi mi-a reamintit discutia care se poarta cu o ingenuitate scabroasa in mediile "progresiste" si nu numai din lumea civilizata, cu privire la universalitatea democratiei de tip occidental si, de aici, asupra relatiei dintre democratie si justitie. Pentru unii, justitia poate functiona fara democratie. Oricum, intre cele doua nu este nici o legatura cauzala. Am vazut, de altfel, aceste opinii si la comentariile despre eliberarea infirmierelor bulgare.
In Iran exista un soi de regim democratic. Alegerile sint oarecum libere. Avem chiar o versiune de multipartidism. Dar democratia in sine, ca sistem teoretic si ca referinta semantica, este nerecunoscuta. Este drept ca, si daca ar fi, poti cu greu sa numesti sistemul politic iranian o democratie. Lipseste, de fapt, elementul cheie: electoratul nu are controlul absolut asupra votului sau. Nu po
