Florile câmpului au început să-şi piardă mirosul iar buruienile de leac, puterea tămăduitoare. Pe cerul tot mai înalt, cocorii pleacă în şiruri şi rândunele în stoluri. În poieni, iarba nu mai creşte, în păduri, frunzele copacilor pălesc. Pe marginile cărărilor au apărut licuricii, steluţe pe pământ, fărâme de lumină din trupul şi sufletul îngerului îndrăgostit de frumoasa ciobăniţă… Oamenii nu au timp de poveşti, culeg roadele pământului şi îşi afundă sufletul în toamnă.
În comunităţile tradiţionale, mâine e zi de post şi rugăciune, e ziua ofrandelor pentru morţi şi a aducerilor aminte, ziua Sântionului de Toamnă. Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul e reactualizat în satele noastre prin gesturi ritualice bine definite. "În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i-au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap - mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi - sau cu o cruce - nuci, pepene”. (Tudor Pamfile). În plus, nu se bea vin roşu, nu se mănâncă fructe şi legume cu miezul roşu, nu se taie nimic cu cuţitul, nu se folosesc blidele iar tipsiile sunt ascunse în pod. Măturile rămân şi ele neatinse, deoarece se crede că, de astă dată, "deranjază liniştea morţilor”. Chiar atunci când sărbătoarea cade duminica, hora şi jocul în sat nu sunt îngăduite, ba mai mult, de la Sântionul de Toamnă până la Ziua Crucii (14 septembrie) unii oameni ţin post pentru iertarea celor mai grele păcate. De aceea, postul Sântionului de Toamnă, despre care se spune că ţine "de la cruce până la cruce”, deşi nu apare în calendarul creştin, este unul dintre cele mai severe. "Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o
