Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că de protecţia liderilor europeni care vor veni la Bucureşti la Congresul PPE se va ocupa SPP şi firma "G4S".
Congresul PPE se va desfăşura la Bucureşti în perioada 17-18 octombrie şi, potrivit Ancăi Boagiu, vor fi 2.000 de participanţi, printre care 16 şefi de state şi de guverne din statele membre ale UE.
Anca Boagiu a arătat că va fi adoptat programul politic al PPE.
"Prin noul program politic pe care îl adoptăm nu facem altceva decât să dăm răspunsul la întrebarea ce se întâmplă în Europa. şi răspunsul nostru este «Mai mută Europa»", a precizat Boagiu.
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.
Astfel, intervenţia cancelarului german Merkel este programată pentru miercuri, 17 octombrie, prima zi a Congresului, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de PPE.
De asemenea, în aceeaşi zi mai sunt programate intervenţii ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, a actualului lider al PPE, Wilfried Martens, a liderului grupului PPE de la Parlamentul European Joseph Daul, precum şi cea a preşedintelui Traian Băsescu şi preşedintelui PDL, Vasile Blaga.
Miercuri mai sunt prevăzute intervenţii ale preşedintelui APCE Jean-Claude Mignon, premierului spaniol Mariano Rajoy, premierului polonez Donald Tusk, dar şi premierului moldovean Vlad Filat.
Pentru joi sunt prevăzute intervenţii ale premierului portuhgez Pedro Coelho, premierului Ungariei Viktor Orban, premierului Finlandei Jyrki Katainen, premierului sloven Janez Jansa,comisarul european pentru Educaţie Jan F