Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parastasul fotbalului bucureştean

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2011 ·

Parastasul fotbalului bucureştean a fost unul de toată lătura. Meciurile Steaua – Dinamo şi Rapid – Sportul Studenţesc, disputate în relevantă vecinătate de timp, au radiografiat perfect starea de ruină a pacienţilor. Draparea fudulă a pretenţioşilor stupizi nu mai păcăleşte pe nimeni. Steaua şi Dinamo au chinuit un fotbal de toată jena. Şi Rapidul a fost acolo. Lângă tinichelele care atârnă de aspiraţii nejustificate. Iar, ca o ironie a soarţii, echipa care a călărit detaşat cadavrele tradiţiei, prin jocul prestat, a fost Sportul Studenţesc. Adică singura echipă sigură pe locul său din clasament, şi anume ultimul loc. Deşi pare aiurea, de această dată nici paradoxul nu poate fi invocat. Vorbim despre o realitate bine arti­culată logic în adunătura haotică din liga lui Mitică. Meciurile Steaua – Dinamo şi Rapid – Sportul Studenţesc ne-au oferit adevăruri simple şi curate. Adică fotbal de doi lei pus la cale de nişte meseriaşi aproximativi. Ca să nu zic altfel. Citirea corectă a unui astfel de diagnostic ar putea reprezenta primul pas bun în tratarea pacientului. Din păcate însă, felcerii fotbalului preferă prosteala, preferă minciuna. Fiindcă aşa sunt ei. Nu-şi pot trăda originea. Şmecheria ieftină este exerciţiul care i-a creat ca mari condu­că­tori şi tot în şmecherie ieftină îşi caută oxigenul supravieţuirii. Dina­mo­viştii s-au ales cu trei puncte după meciul din Ghencea. Din întâmplare. Normal ar fi fost ca ei să se închine şi să aducă ofrande şansei formidabile pe care au avut-o. Numai că fudulia şi prostia le joacă feste. Borcea şi alţi dotaţi din preajma sa bagă la înaintare, prin minciună sfruntată, virtuţi nemaipomenite ale jocului prestat de antrenaţii lui Andone. Un astfel de discurs îl poate înarma pe Borcea cu o aroganţă în plus faţă de Gigi Becali. Dar nu-i salvează echipa din starea de invaliditate valorică în care se află. Nici steliştii nu ies din c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 47 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 6 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°