Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE investighează ordonanţa de urgenţă privind energia regenerabilă

Publicat in Mediafax, duminică 16 iunie 2013 ·

Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene a început procedurile preliminare de investigare a prevederilor OUG privind sprijinul pentru energia regenerabilă, la cererea Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice, care apreciază că noile reglementări sunt neclare, abuzive şi neconstituţionale.

"Asociaţia noastră a notificat DG Competition, arătând intenţia Guvernului de implementa măsuri cu un caracter distorsionant pentru piaţa de energie electrică. Urmare a notificării, DG Competition a informat asociaţia, în data de 13 iunie, că s-a demarat o procedură preliminară de investigare a măsurilor conţinute în actul normativ propus de Guvern", se arată într-un comunicat al RPIA (Romanian Photovoltaic Industry Association).

Asociaţia menţionează că în prezent analizează toate căile legale disponibile la nivel naţional şi internaţional pentru stoparea ordonanţei de urgenţă, prin care este amânată acordarea unor certificate verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice.

Reprezentanţii asociaţiei apreciază că măsurile din acest act normativ sunt "neclare, abuzive şi neconstituţionale", blocând în totalitate sectorul de energie regenerabilă din România.

"Nu numai investitorii, ci si consumatorii finali sunt prejudiciaţi. Deşi acestora din urmă li s-a creat impresia utopică a protecţiei ce le va fi asigurată prin măsurile anticipate, în realitate prevederile adoptate distorsionează piaţa de energie electrică în general, prin introducerea de excepţii, restricţii, prevederi confuze şi retroactive", se menţionează în comunicat.

Ordonanţa de urgenţă, adoptată la începutul lunii iunie, prevede printre altele amânarea, în perioada 1 iulie 2013-1 ianuarie 2018, a unui număr certificate verzi, în funcţie de tehnologia folosită la producerea electricităţii.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren agricol din Alba, din cauza unor scurgeri de carburant. Pompierii l-au găsit cu roţile în sus

Ziare.com acum 19 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat duminică, 28 aprilie, pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr. Pilotul a refuzat transportul la spital. "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 33 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 46 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°