Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Sarkozy se află într-o situaţie delicată faţă de Hollande, după dezbaterea televizată

Publicat in Romania Libera, joi 3 mai 2012 ·

Preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy va avea o sarcină foarte delicată, nereuşind miercuri seara să îl destabilizeze pe adversarul său socialist François Hollande, în cadrul unicei lor confruntări televizate dinaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale prevăzute duminică, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Foarte violentă, dar fără lovituri de eliminare, dezbaterea de aproape trei ore a scos în evidenţă diferenţele dintre cei doi, care au abordat, rând pe rând, teme începând de la bilanţul economic şi până la imigraţie, inclusiv "stilul" preşedinţiei.

Joi dimineaţa, preşedintele conservator Nicolas Sarkozy, care l-a calificat pe adversarul său, în cursul dezbaterii, drept un "mic calomniator", a apreciat că această confruntare directă a fost "destul de republicană". "Niciodată un scrutin nu va fi atât de indecis", iar rezultatul turului doi "se va juca strâns", a adăugat el, pentru postul de radio RTL.

"Mă găndeam că va fi aspră şi a fost (...), dar dezbaterea s-a purtat în jurul propunerilor mele", a apreciat, la rândul său, François Hollande, pentru postul France2.

În opinia sa, scrutinul de duminică cuprinde "încă multe necunoscute". Sunt deplin conştient că nu s-a jucat nimic, că nu s-a obţinut nimic, că nu s-a câştigat nimic", a subliniat el pentru postul de radio France Inter.

Cei doi au reluat imediat campania, în vederea ultimului "sprint" dinaintea scrutinului prevăzut pentru duminică. După interviurile acordate unor posturi de radio şi televizune, Sarkozy urma să participe joi după-amiază la un miting organizat la Toulon (sud-est), iar Hollande la unul organizat la Toulouse (sud-vest).

În opinia majorităţii editoariştilor de presă, în ediţiile de joi, dezbaterea "nu ar trebui să provoace un cutremur electoral". Favoritul, potrivit sondajelor, François Hollande, prezentat ca învingător detaşat în al doilea tur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 40 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 40 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°