Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Eduard Niculiţă este cotat ca fiind cel mai activ voluntar din Brăila

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

A descoperit plăcerea volunatriatului în cadrul Clubului Voltin la 13 ani şi acum îşi doreşte să înfiinţeze primul centru de tineret pentru brăileni

Gabriel s-a implicat în activităţile de voluntariat începând din anul 2003.

Pe vremea aceea avea doar 13 ani şi era voluntar la Clubul Voltin. Primul proiect de care îşi aminteşte avea legătură cu integrarea României în Uniunea Europeană, un subiect foarte la modă atunci.

„Îmi amintesc că aveam un proiect pe subiectul acesta cu integrarea în UE şi am zis să mă duc să văd despre ce este vorba. Practic, pot spune că sunt cel mai vechi voluntar din Brăila", ne-a povestit Gabriel.

Unul dintre lucrurile care îl nemulţumesc privitor la activitatea de voluntariat este felul în care aceasta este privită de către societatea românească, mai exact faptul că voluntariatul este asociat mai mereu cu acţiunile de ecologizare şi atât.

„La noi în ţară acest concept este privit greşit, spre deosebire de alte ţări. Ne ocupăm cu implementarea şi organizarea şi a altor genuri de activităţi, nu doar ecologizare. La Voltin am avut proiecte pentru într-ajutorarea bătrânilor, cum a fost cel intitulat «Nepoţi de weekend», ori proiecte pentru a veni în sprijinul copiilor săraci, cum s-a întâmplat pentru copiii de la Stăncuţa", a spus Gabriel Niculiţă.

Fără sprijin de la autorităţi

Acum este coordonatorul Grupului Informal de Tineri din Brăila şi cel mai nou proiect pe care îl are în derulare este „Speak Up", finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune şi al cărui scop principal este înfiinţarea unui centru de tineret, primul de acest fel din judeţ. Ideea acestui centru este mai veche, au mai existat diverse discuţii pe marginea acestui subiect, care nu au avut însă nicio finalitate.

„De pe vremea când activam în Voltin au existat nişte dezbateri privind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director de la Complexul Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

HotNews acum 32 minute
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție. DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată. Suspect reținutFoto: D

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum 54 minute
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 50 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile. „Sunt prețuri de război”

Ziare.com acum 36 minute
Guvernul din Ungaria a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la combustibili la nivelul mediei regionale. Ministrul a informat, la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carbura

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°