Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AS Roma - CFR Cluj 2-1. CFR pierde după un meci în care a jucat superb (Filmul meciului)

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 · ·

CFR Cluj a pierdut pe "Olimpico" din Roma, scor 1-2, după un meci în care a avut o sumedenie de ocazii. Deşi Traore a şutat de două ori în bară, elevii lui Ranieri au înscris pe final, prin Mexes şi Boriello

Reacţii după meci:

Claudio Ranieri: Scorul corect este scorul de pe tabelă. A fost important pentru noi să îi blocăm pe români şi am reuşit. Traore a jucat foarte bine, e un jucător tânăr, cu viteză, care cred că are un viitor foarte bun. Nu ştiu dacă a fost offside la golul doi, nu am apucat să văd faza".

Sorin Cîrţu: "Nu vreau să discut individual de jucători, dar Traore aşa a gândit la faza respectivă, dar într-o asemenea competiţie, ai ocazii atât de mari şi nu înscrii, te taxează adversarul. Roma nu merita să câştige, au avut şi ei momente bune şi ocazii, am auzit că golul doi este suspect, dacă înscriam la fazele lui Traore, altfel ar fi fost desfăşurarea şi într-o altfel de presiune jucau şi ei şi erau alte spaţii pe care le puteam exploata. Puteam obţine un rezultat pozitiv, fără nicio exagerare, am fi sperat până la finalul final al competiţiei, dar aşa vom vedea ce va fi. E bine pentruclub că Rada a marcat, eu ştiam ce poate, dar decizia cu el nu era una în care să mă înşel, poate l-ar fi băgat şi Mandorlini".

Bogdan Lobonţ: M-am simţit puţin ciudat, dar mi-am dorit să câştigăm. Am dominat meciul de la un capăt la celălalt şi jucând pentru orice minge am reuşit să înscriem şi să câştigăm. CFR e o echipă bună. Este prea devreme să vorbim de surprize acum, dacă intrau cele două bare ale lor, poate altul era rezultatul, dar mingea este rotundă şi fotbalul este ciudat".

Fluier final al partidei

Min 94: CFR în atac, italienii reuşesc să respingă

Min 90: Lovitură liberă din marginea careului pentru CFR. Execută Culio, resping italienii, mingea revine la Culio, care este din nou faultat. Alcantara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 19 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 34 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°