Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expunerea băncilor austriece pe Grecia, Irlanda şi Portugalia este de 6 miliarde de euro

Publicat in Capital, marți 21 iunie 2011 ·

Băncile austriece sunt mai bine plasate decât în urmă cu un an pentru a rezista unor reveniri a turbulenţelor pe pieţe, a anunţat marţi Banca Naţională a Austriei (OeNB), adăugând că mediul internaţional încă este expus la 'provocări deosebite', transmite Reuters.

Ultimele teste de stres organizate de Banca Austriei, pe care le-a numit 'armonizate în mare măsură' cu cele realizate de UE, au arătat că o rata de adecvare a capitalului Tier 1 (un indicator al solvabilităţii unei bănci) pentru principalele şase bănci austriece va ajunge la 7,4% la sfârşitul lui 2012, într-un scenariu de stres, faţă de 9,5% la sfârşitul lui 2012, într-un scenariu, de bază şi 8,5% la sfârşitul lui 2010.

Expunerea combinată a sectorului bancar austriac la Grecia, Irlanda şi Portugalia era de 6 miliarde de euro la sfârşitul lui 2010.

'Expunerea băncilor austriece la ţările din zona euro care se confruntă cu un risc mai ridicat este comparativ scăzută ... şi a continuat să scadă în ultimul an. Totuşi, incertitudinile actuale privind mediul internaţional continuă să reprezinte o provocare formidabilă pentru sectorul bancar intern', se arată în raportul semianual prezentat marţi de Andreas Ittner, director executiv la Banca Naţională a Austriei.

Banca Centrală a Austriei a anunţat că ar putea fi întărit suplimentar capitalul instituţiilor de creditare austriece ţinând cont de capitalizarea mai ridicată a grupurilor bancare internaţionale comparabile iar unele bănci vor trebui să achite ajutorul primit de la stat în timpul crizei financiare.

'Din acest motiv, băncile ar trebui să folosească profitabilitatea mai ridicată în primul rând pentru a-şi majora rata de adecvare a capitalului. Băncile austriece au înregistrat un nivel record scăzut al ratei consolidate de adecvare a capitalului în trimestrul trei din 2008 dar de atunci s-a îmb

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 35 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 43 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 47 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 47 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 35 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°