Pe strada

Cristofor Columb

In apropiere de Grădina Icoanei şi de Parcul Ioanid, există o stradă a cărei formă bizară, de cerc netrasat până la capăt, i-a făcut, poate, pe edilii oraşului s-o boteze Cristofor Columb. Aici se afla o casă cu geamuri la stradă, cu storuri de lemn batante, care, la parter, se închideau seara, şi cu pisică la fereastră. Pisica era a Doamnei Fleury, tante Andrée cum i se spunea mai des, fata unui pictor de la curtea lui Carol I, autor al unui frumos tablou cu Regina. Prin anii 1993-94, când am cunoscut-o, Tante Andrée îşi lua în serios ziua de naştere şi o sărbătorea cu multă lume care abia încăpea în mica ei cămăruţă. Avea şi de ce să-şi numere anii cu atâta interes: născută în secolul al XIX-lea, se apropia de sută, vârstă pe care a şi depăşit-o. La una din aceste aniversări, cred că la cea de 99 de ani, am cunoscut-o pe Lyggia. Era foarte tânără sau aşa mi s-a părut (oricum, doamna Fleury îi trata pe toţi cei cu vârste sub 90 de ani ca pe nişte tinerei, iar pe cei sub 70 ca pe nişte copii). Este ciudat că, deşi Lyggia era practic nedespărţită de Gellu Naum, eu am cunoscut-o singură sau, mai precis, însoţită de o tânără prietenă, pe care mi-a prezentat-o cu o bucurie asemănătoare cu cea a mamelor, când îşi prezintă copiii, cum avea să i se întâmple pe urmă de atâtea ori, cu noi şi noi prieteni. Am simţit de la început la ea acea comunicare fără umbre sau reţineri, un soi de căldură, de fair play pe care numai femeile care au iubit frumos şi care au fost iubite frumos o au. Într-adevăr, mai târziu, când mi-a povestit mai multe, am văzut că nu mă înşelasem. Iar la Gellu Naum, exista o înţelegere a femininului care se apropia de mitic sau poate de mistic, fără idolatrie, desigur, ci doar cu ceea ce apropie misticul de mitic şi de femeie: poezia. La acea primă întâlnire, Lyggia a ţinut să-mi spună,