● Georges Vigarello, O istorie a frumuseţii. Corpul şi arta înfrumuseţării din Renaştere pînă în zilele noastre, traducere de Luana Stoica, Editura Cartier, 2006.
Vigarello este unul dintre cei mai importanţi istorici ai corporalităţii. Coautor al masivei Istorii a corpului, alături de Alain Corbin şi Jean-Jacques Courtine, Vigarello este şi autorul unor volume de referinţă (Le corps redressé, Le Propre et le sale, Une histoire culturelle du sport, Histoire du viol) privind istoria practicilor şi reprezentărilor corporale. Aşa încît, apariţia acestei istorii a frumuseţii din 2004 era cumva previzibilă, ca şi perspectiva unei estetici... fizice. Neaşteptată e însă premisa istoricului. Pentru Vigarello, spre deosebire de alţi istorici (la care, în diferitele epoci, diferă mai ales valorizarea diferitelor forme de frumuseţe), "istoria se înscrie în corp: siluetele şi formele se schimbă în timp". Frumuseţea (cu tot ce înseamnă ea de-a lungul modernităţii: model divin revelat în Renaştere, dezvăluire a sensibilităţii în lumea clasică, descoperire de sine în Romantism sau formă de democratizare a identităţii în secolul XX) nu este, la Vigarello, o ficţiune. Ea poate fi o "invenţie", însă una întemeiată în arte (vizuale sau ale scrisului), în psihologie şi sociologie, în istoria vieţii private şi a instituţiilor. Ca invenţie, frumuseţea înseamnă, pentru Vigarello, o sporire a atenţiei faţă de dimensiunea fizică (în Renaştere), o importanţă nouă acordată unei anumite părţi a corpului (partea de sus în lumea clasică, cea de jos începînd cu sfîrşitul secolului al XIX-lea) sau inventarea unor noi contururi corporale ("imaginarul aroganţei" burgheze, "imaginarul eficienţei" sportive în secolul trecut).
Este cu totul spectaculoasă adaptarea istoricului la sursele potrivite - tratatele de frumuseţe şi "blazoanele corporale" ale secolului al XVI-lea, portretele lit