A băut peste măsură, iar apoi a atacat cu cuţitul o femeie, în scara unui bloc. Este vorba de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Codlea. Bărbatul a fost prins de poliţişti, iar acum trebuie să dea socoteală în faţa legii.
Totul s-a întâmplat vineri seara, în jurul orelor 20.00, pe strada 9 Mai din Codlea. Tânărul a atacat-o pe femeie cu un cuţit, a rănit-o uşor, iar apoi s-a făcut nevăzut. Victima a anunţat imediat Poliţia. „Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că victima prezenta mai multe leziuni, în zona feţei şi mâinii drepte. La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au identificat suspectul în acest caz, Cristinel M., aflat în stare de ebrietate, care avea asupra lui un briceag cu urme de sânge pe lama de 6,5 centimetri. Conform declaraţiei sale, tânărul în cauză nu a putut justifica de ce a agresat victima, care a fost transportată la spital, dar nu a rămas internată”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov. Suspectul este cercetat acum în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de port fără drept de cuţit în locuri publice şi, în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale ale victimei, se va stabili şi încadrarea juridică pentru agresiunea comisă. A băut peste măsură, iar apoi a atacat cu cuţitul o femeie, în scara unui bloc. Este vorba de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Codlea. Bărbatul a fost prins de poliţişti, iar acum trebuie să dea socoteală în faţa legii.
Totul s-a întâmplat vineri seara, în jurul orelor 20.00, pe strada 9 Mai din Codlea. Tânărul a atacat-o pe femeie cu un cuţit, a rănit-o uşor, iar apoi s-a făcut nevăzut. Victima a anunţat imediat Poliţia. „Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că victima prezenta mai multe leziuni, în zona feţei şi mâinii drepte. La scurt timp de la sesizare, poliţ