Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Băile Herculane, Cheile Nerei, Dunărea sau Şura sunt oportunităţile cărăşenilor pentru 1 Mai

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Pentru 1 Mai turiştii au oferte diversificate fie la Băile Herculane, pe Cheile Nerei, pe Semenic ori la Dunăre sau la picnic pe malul Lacului Secu Cele mai diversificate oferte pentru petrecerea de 1 Mai sunt la Băile Herculane. În staţiune este deja un grup serios de yoghini, aşa că toate hotelurile şi pensiunile şi-au adaptat meniurile la produse de post (vegetariene) pentru acei dintre dumneavoastră care vreţi să ţineţi şi postul din Săptămâna Patimilor şi să serbaţi ziua muncii. Toate ştrandurile termale din staţiune sunt deschise, preţul de intrare fiind până în 10 lei/zi, iar un şezlong între 5-10 lei. Dacă apa vă face foame, atunci puteţi alege restaurantele din staţiune sau da-ţi o fugă în piaţă ori în zona Cazinoului, acolo unde zeci de localnici au scoase la vânzare produse de casă, sută la sută vegetale: salată de crudităţi, chifteluţe de cartofi, clătite, salam de biscuiţi, prăjitură Foi cu miere. Dacă vreţi şi puţină adrenalină, se pot organiza drumeţii, sau chiar plimbări cu vaporaşul turistic în Cazanele Dunării sau excursii de o zi în Serbia, la cel mai mare complex turistic de pe Dunăre de la Veliko Gradiste. Dacă vreţi să scăpaţi de taxa de intrare de la ştrandurile termale, puteţi alege cădiţele de la Hotel Roman sau de la Şapte Izvoare, care sunt în aer liber. Însă, mare atenţie, pentru că zona este extrem de aglomerată!

Rafting, climbing ori tiroliană

Pentru iubitorii de aventură Asociaţia de Turism Băile Herculane le stă la dispoziţie cu un centru de închiriat bicilete, organizarea de acţiuni de alpinism ori tiroliană. O altă asociaţie din Timişoara este pregătită cu tot ce au turiştii nevoie pentru o repriză de rafting pe Cerna. Debitul râului este extrem de mare şi rapid zilele acestea, fapt care-l fac numai bun pentru două trei ture de rafting pe Cerna.

Rugăciune şi meditaţie

Pe lângă bisericuţele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°