M-am săturat de proşti ca de mere mălăieţe. Prefer o perfuzie în locul unui dobitoc. Nu cred în scuza clasică: sunt idiot fiindcă familia mea n-a avut posibilităţi să mă dea la şcoală. Cunosc oameni cu patru clase care sunt isteţi brici, după cum cunosc şi imbecili cu doctorate. În ciuda tuturor justificărilor genetice, cred că prostia e o opţiune, nu o pacoste predestinată. Alegi să fii prost aşa cum, în fond, alegi să fii gras, ciufut sau sectant. Prostia e la modă, asta mă scoate din minţi, iar asta îmi pune respectivele minţi la muncă, epurarea nu e simplă. Nu vreau ca proştii să aibă noroc, pentru că dacă se întâmplă asta, trei sferturi din suflarea planetei va dori să fie toantă. Din cauza proştilor, eu plătesc degeaba abonamente scumpe la TV, majoritatea emisiunilor sunt nişte porcării. Mulţi realizatori au învăţat o ţară întreagă să fie buimacă. Asta ca să mă exprim elegant. Trăim sub dictatura proştilor, iar boala n-are leac şi a făcut mai multe victime decât ciuma bubonică. Un amic de-al meu, periculos de inteligent, s-a însurat cu o femeie care ne-a spus că a dăruit cuiva, la o cununie civilă, un buchet de salmonelle. Nu ştiu nici în ziua de azi ce flori au fost alea, de fapt, şi cum s-a ajuns la confuzia cu o bacterie. Dar îi sunt recunoscătoare măcar pentru faptul că am râs cu lacrimi, cum nu mi se mai întâmplase din ziua când am aflat că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. Cretinii nu greşesc. Nu e vina lor că noi, deştepţii (iertaţi-mi modestia), îi tolerăm şi nu-i învăţăm să fie oameni normali. Oamenii plictisitori sunt proşti, nu realizează că, ascultându-i, mai avem puţin şi ne zburăm creierii, ca să nu ne mai chinuim în zadar. Era să mă sinucid de plictiseală, când soţul unei amice mi-a povestit timp de patru (sau şaişpe, nu mai ştiu) ore cum e cu legislaţia vapoarelor de marfă ţinute în carantină. Luaţi-o pe Tonciu din televizor, altfel mă