Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Patriciu: Cota unică de 10%, o prostie!

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Dispreţuitori, înţelepţi, îngăduitori sau furioşi, mulţi sunt cei care nu acceptă ideea plecată din normalitate a scăderii impozitului direct pentru a stimula creşterea economică. Cel mai simplu contraargument este acela că e dezechilibrat bugetul, nu am avea cum să finanţăm deficitul. Nici pomeneală de acceptare a ideii că baza de impozitare ar putea creşte semnificativ. E nerealist! Şi dacă am micşora cheltuielile bugetare prin care întreţinem birocraţia inutilă?

În România, sectorul privat are propriile lipsuri şi neputinţe, dar este strivit de asaltul fiscal şi birocratic asupra contribuabililor, proprietarilor şi investitorilor. Raportul dintre numărul de angajaţi la stat şi acela al salariaţilor din sectorul privat este de 1,3 la 1. Salariul mediu în sectorul public este mai mare decât în cel privat. Ne credem economie de piaţă. Umblăm travestiţi. Nu păcălim pe nimeni. Dintr-o populaţie totală de 22 de milioane de oameni, 11 milioane sunt asistaţi de către stat în diverse forme. Zicem că e protecţie socială, dar ea n-a rămas decât dependenţă faţă de stat, capcana clasică a subdezvoltării.

Eram înclinat să justific reducerea cotei unice cu cifre: ponderea ei în buget, creşterea economică potenţială, scăderea veniturilor statului din cauza unei colectări bolnave, creşterea cheltuielilor necontrolate şi câte şi mai câte. Bunul-simţ însă nu e numărabil. Ai slăbit, strângi cureaua şi devii mai sprinten. Alţii zic: de ce 10%? Ca să fii mai vioi decât ceilalţi, e răspunsul. Vecinii tăi au ajuns deja la această cifră. Vei constata cum în Bulgaria sau în ţări mai prietenoase cu care avem tratate privind evitarea dublei impuneri se înregistrează firme cu afaceri în România, cum investitorii se aşază la sud de Dunăre, dovedindu-ne că într-o lume globală nu suntem buricul pământului.

Cei care finanţează afaceri sunt ca şi păsările

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°