Ar trebui ca liderii ruşi să-şi ia inima în dinţi si să facă pasul lipsă - să-şi exprime regretul şi să-şi ceară scuze de la poporul polonez pentru oribila crimă colectivă.
Polonia şi-a condus spre eternitate preşedintele căzut victimă absurdului accident de la Smolensk, îşi va conduce pe ultimul drum şi pe ceilalţi fii răpuşi în acel dezastru aviatic. Încet-încet, ca o ţară obişnuită cu dezastrele şi suferinţa, îşi va închide rănile.
În ultimele zece zile, am auzit o mulţime de voci sceptice privind posibilitatea unei reconcilieri autentice între Polonia şi Rusia, care păruse că se manifestă, timid, e adevărat, cu două zile înainte de accident, la comemorarea masacrului de la Katyn, în prezenţa premierilor Tusk şi Putin. Cu acel prilej, ultimul a recunoscut responsabilitatea ruso-sovietică, chiar dacă nu a mers până la capăt, cerând scuze Poloniei în numele Rusiei.
Nu cred, totuşi, că dramaticul accident a spulberat şansele de reconciliere. Duminică, în timpul slujbei funerare, a fost citit discursul pe care Lech Kaczynski urma să-l citească la ceremonia comemorativă de la Katyn. Un discurs scurt, sobru, scris în logica firească a revendicării adevărului, nu şi în cea a confruntării. De asemenea, la aceeaşi slujbă, preşedintele interimar al Poloniei a ţinut să-şi reînnoiască mulţumirile faţă de cetăţenii ruşi pentru sprijinul acordat după producerea accidentului.
Aşa cum preşedintele rus a ţinut să sfideze condiţiile meteo nefavorabile provocate de vulcanul islandez pentru a fi prezent la serviciile funerare dedicate fostului său omolog polonez. Până la urmă, doar el şi preşedintele Germaniei au reprezentat acolo puterile importante ale lumii, în absenţa celor care au fost departe de acelaşi fenomen, de la Sarkozy la Obama.
Nu în ultimul rând este important că opinia publică n-a intrat în logica dementă a teoriei conspiraţiei în legătură