Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unicul monument al Mișcării Legionare din România se află în județul Constanța

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 septembrie 2011 ·

După Revoluție, câteva familii de aromâni au finanțat înălțarea unui monument pentru Gogu Puiu, șeful legionarilor din Dobrogea.

La Cobadin, în județul Constanța, se află unicul monument din România care a fost închinat Mișcării Legionare. „Monumentul a fost ridicat cu banii unor familii de aromâni din zonă, urmași ai lui Gogu Puiu și ai altor membri ai Mișcării Legionare interbelice din Dobrogea”, ne-a declarat Constantin Cioptec, director al Casei de Cultură din localitate: „Pentru că la vremea aceea, în anii ’90, era interzis să vorbești de legionari, ei au zis că va fi, pur și simplu, un monument închinat luptătorilor pentru libertate. Toată lumea știe, însă, că el a fost ridicat pentru cinstirea lui Gogu Puiu și a oamenilor lui”.

Fostul sat turcesc Cobadin, situat la circa 40 de km de municipiul Constanța, este acum o comună prosperă, într-o zonă unde trăiesc numeroase comunități de aromâni: Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Viișoara, Eschibaba (Stejaru). În 1948, revenit în țară dintr-un auto-impus exil în Germania, Gogu Puiu, ajutat de frații Nicea și Nicolae Fudulea, Nicolae Caratană, Iancu Cușu, Stere Hapa, Gheorghe Filiu și alți etnici aromâni, a înființat o mișcare de rezistență anticomunistă cunoscută sub numele de „Haiducii Dobrogei”.

Gogu Puiu s-a sinucis la Cobadin în luna iulie a aceluiași an, după ce fusese încercuit într-o casă de forțele de Securitate. Mișcarea de rezistență constituită de el a mai luptat, însă, împotriva regimului comunist până spre anul 1960, când liderii rămași în viață au fost întemnițați.

Contactat telefonic, europarlamentarul Gigi Becali, care nu a ascuns niciodată trecutul legionar al unora dintre înaintaşii săi, nu a confirmat faptul că ar fi contribuit la ridicarea monumentului de la Cobadin: "La ce? Nu, nu! Iar acum nu mai pot vorbi, sunt la Parlamentul European. Tu nu auzi cum se vorbeşte?".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°