Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manele şi motociclete în„Hecuba“ de la Iaşi

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

Publicul a ovaţionat viziunea modernă a regizorului Mihai Măniuţiu, care satirizează decăderea societăţii de consum în „Aici, la porţile beznei“, după Euripide. Ieşenii au avut ocazia să urmărească, sâmbătă seară, un spectacol, după tragedia antică „Hecuba“, cu efecte vizuale puternice şi o desfăşurare de forţe ieşită din comun.

FOTO Mihai Măniuţiu: „Sunt la vârsta când pot vorbi despre dispariţie“

Cei prezenţi sâmbătă seară la premiera spectacolului „Aici, la porţile beznei" de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi au privit, timp de o oră şi 40 de minute, cum a gândit şi simţit regizorul Mihai Măniuţiu degradarea societăţii contemporane.

Personajele antice, împărţite în două tabere adverse, captivele troiene şi corifeii aheilor, au parcurs toate etapele decadenţei şi au ajuns în prezent cu ajutorul tehnologiilor moderne folosite subtil de regizor. Un televizor cu plasmă, un scaun de birou, motocicletele şi chiar manelele i-au purtat pe spectatori din Grecia antică până în Iaşiul prezentului.

Accent pe trupa de actori

Spectacolul a fost montat de regizorul Mihai Măniuţiu după „Hecuba" şi alte tragedii ale lui Euripide. „E adevărat, noi n-am ieşit, în anul de graţie 2010, dintr-un război devastator de 10 ani. Şi, totuşi, ce sunt cei 45 de ani de comunism, ale căror consecinţe pustiitoare, în privinţa lipsei de rectitudine morală şi de vocaţie constructivă, le trăim astăzi la toate nivelele?", se întreabă Măniuţiu.

Citeşte şi:

Actorii care se împart între teatru şi film

În spectacol au fost distribuiţi 31 de actori de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri". Rolul Hecubei a fost interpretat de Doina Deleanu, Liviu Manoliu l-a jucat pe Agamemnon, în timp ce lui Emil Coşeru i-a revenit rolul lui Polymestor.

„Genul acesta de spectacol mizează pe echipă, nu este spectacol de vedete, chiar dacă din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 10 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 22 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 11 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 21 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°