In 2005, Marie-Jeanne Ion avea 32 de ani, era jurnalista la Prima TV si ar fi facut aproape orice pentru o exclusivitate. A plecat in Irak, impreuna cu Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohammad Munaf.
A fost rapita si, timp 56 de zile, a vazut moartea cu ochii. Si-a petrecut zilele si noptile in beciul unei ferme din apropierea capitalei irakiene, Bagdad. Eliberata si intoarsa acasa, s-a maritat, a facut un copil si s-a lasat de presa.
Are o firma de consultanta in PR si comunicare si prefera sa nu se mai uite in urma. Dupa fotografiile publicate de Roy Hallums, aratate sambata seara, in premiera, la Antena 3, Marie Jeanne Ion a acordat Ziare.com un interviu:
- Ce ai simtit cand ai vazut imaginile publicate de Roy Hallums?
Este o senzatie extrem de ciudata sa vezi pozele din locul in care era cat pe ce sa nu te mai intoci viu! E o stare ciudata de nervozitate. Amintirile de felul asta nu au cum sa nu te afecteze.
Da, pare a fi locul acela. Am vazut gaura prin care ne bagau sub pamant si care se afla intr-o toaleta de tara. Cred ca deasupra ei, ca s-o mascheze, puneau o cada de dus sau ceva foarte greu. De fiecare data cand inchideau aceasta trapa se auzeau harjaituri ca de metal pe beton.
Cred ca daca fortele armate ar fi descins acolo fara sa stie ca suntem tinuti sub pamant, nici nu ne-ar fi gasit! Din punctul asta de vedere cred ca a fost foarte important faptul ca noi, dupa eliberare, am povestit unde am fost tinuti. Am povestit tuturor - si romanilor si americanilor si francezilor.
Ne doream ca toti ostaticii sa scape cu viata, sa fie salvati. Si stiam foarte bine ca Roy Hallums nu ar fi putut fi eliberat prin negociere, caci Statele Unite nu negociaza cu teroristii. Era deci nevoie de interventie armata.
Asa ca am dat toate informatiile pe care le stiam
