Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coadă pentru un loc de muncă

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Peste 500 de persoane, dintre care majoritatea spun că trăiesc de pe o zi pe alta, s-au înghesuit la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Din cauza numărului foarte mare de participanţi, ultimii sosiţi au aşteptat peste o oră la coadă pentru a-şi depune CV-urile.

Încă de la ora 9.00, când a avut loc deschiderea „Bursei Generale a Locurilor de Muncă”, sute de maramureşeni şi-au făcut apariţia la poarta Centrului de Instruire şi Marketing al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, unde a avut loc evenimentul, pentru a se asigura că vor fi primii care îşi vor depune CV-ul pentru locul de muncă visat.

„Numărul celor care au venit este aproape de două ori mai mare decât cel de anul trecut“, a spus purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, Magda Georgescu. Conform ei, din cele 308 locuri de muncă oferite de cei 35 de angajatori participanţi, doar 38 sunt pentru cei cu studii superioare. Potrivit organizatorilor, cei selectaţi vor fi chemaţi la interviuri de angajare în cursul săptămânii viitoare.

Mulţi dintre cei care visau să găsească astăzi un loc de muncă au plecat dezamăgiţi. „De 30 de ani sunt lăcătuş, iar în urmă cu aproape trei ani s-a închis fabrica la care lucram, aşa că am fost nevoit să îmi caut un alt loc de muncă în domeniu. Lucrez zece ore pe zi şi cu vechimea şi categoria în care sunt încadrat, primesc doar 530 de lei. Banii ăştia abia dacă îmi ajung pentru mâncare. La cei 48 de ani ai mei, greu îmi mai găsesc ceva, iar salariile sunt aceleaşi şi aici”, spune Gheorghe Zele.

„Sunt disperat“

În aceeaşi situaţie este şi un alt băimărean, Dorel Cărbunar, care mai are doar un an până la pensie. „Am 37 de ani munciţi ca şofer. Ultimul loc de muncă l-am avut la Drusal, însă în 2009 m-au trimis în şomaj. Acum se termină şi şomajul şi nu o să mă mai aleg cu nimic. Am luc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 39 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 19 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 29 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 10 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 47 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°