Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar dacă încalcă legea, casele de schimb nu afişază cursul valutar

Publicat in Antena 3, vineri 2 decembrie 2011 ·

De când tot slăbeşte leul, euro a dispărut de pe afişajele din faţa caselor de schimb valutar. Patronii lor speră că, măcar aşa, clienţii îşi vor face curaj şi vor intra. Neafişând cursul, casele de schimb încalcă legea, dar concurenţa mare şi cursurile ridicate îi îndeamnă la risc.

Întrebaţi de ce nu afişază cursul sau de ce îl afişază incomplet, reprezentanţii caselor de schimb susţin că nu pot afişa cursul de teamă ca agenţiile concurente să afişeze un curs mai mic şi să le fure clienţii.

Cel puţin zece case de schimb aflate una lângă alta pe un singur bulevard din Capitală nu afişează cursul euro. Deşi legea îi obligă de doi ani să prezinte atât în interior, cât şi în exterior valorile a cel puţin trei valute, vizibil şi citeţ, fără comisioane, taxe, sau alte costuri.

Amenda pentru nerespectarea legii poate ajunge până la 5.000 de lei. O amendă pe care comercianţii de valută ar achita-o cu plăcere, atâta vreme cât mai au o şansă să atragă clienţi. Pentru ei e importantă supravieţuirea şi, într-un an în care intrările de valută de la rudele din străinătate s-au înjumătăţit faţă de 2008, orice eurocent e important.

Potrivit legii, casele de schimb care nu afişează cursul pot rămâne fără licenţă. Însă numai dacă Banca Naţională are dovezi concrete furnizate de Protecţia Consumatorilor.

De când tot slăbeşte leul, euro a dispărut de pe afişajele din faţa caselor de schimb valutar. Patronii lor speră că, măcar aşa, clienţii îşi vor face curaj şi vor intra. Neafişând cursul, casele de schimb încalcă legea, dar concurenţa mare şi cursurile ridicate îi îndeamnă la risc.

Întrebaţi de ce nu afişază cursul sau de ce îl afişază incomplet, reprezentanţii caselor de schimb susţin că nu pot afişa cursul de teamă ca agenţiile concurente să afişeze un curs mai mic şi să le fure clienţii.

Cel puţin zece case

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 2 ore
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 24 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°