Competitia bancara a disparut per ansamblul pietei, mentinandu-se partial pe atragerea de depozite si creditarea marilor companii cu risc bun, afirma seful BRD.
Castigurile BRD din marja de dobanda au franat puternic in primele trei luni ale anului, inregistrand o crestere de numai 9% fata de sfarsitul lui 2008, pana la 351 mil. lei, fata de 34% in urma cu un an.
In aceeasi perioada, incetinirea activitatii de creditare s-a reflectat in reducerea vitezei de crestere a castigului din comisioane de la 49% la 12%, venitul net din aceasta sursa ajungand la 283 mil. lei. Astfel, comisioanele au ajuns sa reprezinte 38,9% din venitul net bancar al BRD, fata de un varf de 44,7% atins in trimestrul I 2008.
Venitul net bancar a ajuns la 815 mil. lei (191 mil. euro), in crestere cu 18% fata de nivelul de la 31 martie 2008.
Analistii Raiffeisen Capital&Investment remarca presiunea sub care a intrat marja de dobanda a BRD, aceasta contractandu-se pana la 3,14% de la 4,33% in trimestrul IV 2008, respectiv 4,07% in trimestrul I 2008.
Pentru a mobiliza lichiditati, banca a majorat dobanzile la depozite reusind o crestere de 11% a sumelor atrase de la persoane fizice in primele trei luni ale anului, fata de o majorare de numai 1% in aceeasi perioada din 2008, cand BRD nu resimtea aceeasi nevoie de resurse. In schimb, a incetinit de la 23% la 2% atragerea de lichiditati de la companii, care au inceput sa-si consume disponibilitatile in conditiile restrangerii accesului la credite.
Pe de alta parte, banca a redus viteza cheltuielilor generale de la 29% la 15%, pana la 356 mil. lei. Totusi, ponderea acestora in venitul net bancar a urcat de la 41% in trimestrul I 2008, la 43,6% in trimestrul I 2009.
In acelasi timp, rentabilitatea capitalului propriu a scazut de la 31,1% la 20%. BRD considera ca acesti doi indicatori sunt la niveluri rezona