Accidentul s-a produs , în jurul orei 4, pe Drumul European 85, în dreptul localităţii Nădăşel. Drumul European 85 este blocat de trei ore. Autocisterna a ieşit de pe carosabil, a rupt parapeţii şi s-a răsturnat. Nu există pericol de explozie.
UPDATE: Cei doi şoferi slovaci sunt în afara oricărui pericol.
Cisterna a fost avariată, iar în zonă au fost scurgeri de acid azotic, dar nu există pericol de explozie. Cei doi pasageri ai maşinii, ambii şoferi slovaci au fost duşi la Urgenţe. Unul dintre ei este în stare critică.
Conform, inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii deUrgenţă Cluj, Vasile Şomlea, nu există pericol de explozie, acidul azotic fiind neutralizat cu apă. “Substanţa este iritabilă şi poate provoca anumite afecţiuni într-o anumită concentraţie”, a mai spus Şomlea.
Circulaţia spre Zalău a fost reluată în jurul orei 8,30, după ce a fost deviată prin Huedin şi Zimbor.
Zona a fost izolată iar pompierii au stropit cu apă acidul scurs, petnru a dispersa vaporii iritanţi. Inspectorii de la Agenţia de Mediu şi Apele Române au luate mostre de sol şi au încercat să izoleze scurgerea de acid.
Cantitatea transportată şi scursă nu era cunoscută de pompieri, deoarece actele de transport nu fuseseră descoperite până la evacuarea maşinii.
Cauzele accidentului erau încă un mister la redeschiderea circulaţiei, deoarece ieşirea cisternei prin parapet şi prăbuşirea de pe podul peste calea ferată a avut loc pe o porţiune dreaptă.
Cisterna a căzut de pe pod între calea ferată care leagă Clujul de Huedin şi pârâul Nadăş. Dacă ar fi ajuns pe calea ferată deznodământul putea fi mult mai grav.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video re