Bucureştiul interbelic pulveriza seducţie prin parfum, acorduri, eleganţă, contraste. Viaţa respira în tâmplele trecătorilor, invitându-i să muşte din ea. Cezar Petrescu avea un temperament tumultuos, parcă în pandant cu agitaţia, zgomotul şi risipirea oraşului, de care a căutat adesea să se îndepărteze pentru a putea scrie.
Bucureştiul de atunci însemna caleşti, limuzine, tramvaie, flaşnetari, grădini de vară, cafenele, viaţă de noapte. Dar şi întâlniri, solicitări, prieteni, telefoane, termene scadente.
Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, în revista Rampa din anul 1930, Cezar Petrescu spune: "Eu îmi organizez chiar şi timpul pierdut. Îţi şoptesc aceasta la ureche, numai pentru dumneata: chiar viciile. O noapte de petrecere până la ziuă şi o săptămână de hoinăreală fără nici un scop nu înseamnă timp pierdut. Automat, ochiul înregistrează, iar cugetul, inconştient, prelucrează materialul înmagazinat. O carte se organizează semiconştient, lent, în decurs de doi-trei ani şi paralel cu alte cărţi".
Combustia sa interioară intensă, pulsul turmentat de aerul tare al vieţii, tânjirea către solitudinea pe care o spulbera, recăsătorindu-se, deşi se declara celibatar convins întredeschid posibilitatea ca tocmai acest fel de a exista să îi fi fost prielnic scrisului. Nestăvilirea ca vitamină sau mistuirea continuă ca normalitate.
Cezar Petrescu era bibliofil, citea enorm, scria enorm (alăturându-i-se, pentru orice eventualitate şi termenul ,,grafoman"), fuma şi bea cafea în exces. În muzeul din Buşteni care îi poartă numele poate fi văzută biblioteca sa, însumând peste 10.000 de volume, inventariate cu ochi de profesionist.
Personalitate complexă, romancier, nuvelist şi traducător, Cezar Petrescu a fost unul dintre gazetarii de primă mărime din prima jumătate a secolului trecut.
DRAMATISMUL VIEŢII, GERM