Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Sârbu: „Anca Parghel a fost ca o a doua mea mamă”

Publicat in Jurnalul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Irina Sârbu alături de fiul Ancăi Parghel, Ciprian La 27 de ani, cântăreaţa de jazz Irina Sârbu se poate numi o răsfăţată a sorţii. Şi-a descoperit chemarea şi a avut şansa să întâlnească oamenii potriviţi care să-i îndrume paşii.

• Eşti mai degrabă o persoană cu picioarele pe pământ sau preferi să trăieşti pe cât posibil într-o lume a ta, boemă? Ai crescut într-o familie de artişti şi adesea suntem tentaţi să credem că firile artistice plutesc undeva în straturi mai înalte.

Am câte ceva din toate. Pot să şi visez, dar pot fi şi foarte pragmatică atunci când e cazul. Cea mai bună dovadă este faptul că eu sunt şi managerul trupei mele de jazz cu tot ce implică asta. Să nu cre­deţi că e uşor să organizezi un concert sau un turneu, dar am învăţat să fiu atentă la toate detalii­le. Cât despre partea visătoare, nimic nu mi se pare mai frumos decât să mă las purtată pe scenă de frumuseţea unei melodii, a unei stări sau a unui sentiment.

• Ai intrat în lumea muzicii ca instrumentistă, dar ai ajuns să te faci cunoscută lumii prin vo­cea ta. Când şi de ce ai simţit că drumul tău trebuie să se în­drep­te către altceva?

Eram la liceu, sfâr­şitul clasei a XI-a, când toţi ne dăm seama că trebuie să alegem o fa­cultate şi un drum în viaţă. Am ho­tă­rât să renunţ la cariera de pia­nistă (care oricum nu mi se potrivea şi sim­ţeam asta) şi am dat examen la UNATC, secţia Actorie. Mă bucur că am făcut această alegere, am intrat într-o altă lume care m-a ajutat să mă dezvolt şi să capăt încredere în mine. Să cânt am început dintr-o joacă, alături de colegul şi de priete­nul meu Andrei Tudor, care era pa­sio­­nat de jazz. Am cântat destul de des în această formulă de duo prin cluburile din Bucureşti, şi nu numai. Apoi am cunoscut-o pe Anca Parghel, de la care am luat lecţii serioase de canto şi improvizaţie. Lucrurile s-au le­gat mai departe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 40 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 6 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°