Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Mexic - Noua Zeelandă 5-1: cu 105.000 de oameni în tribune, „aztecii“ şi-au rezervat biletele pentru Brazilia. Un fost dinamovist a făcut minuni pe teren

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

O echipă a Mexicului care s-a făcut de râs în preliminariile zonei Americii de Nord, clasându-se pe locul 4 din 6 în grupă, după SUA, Costa Rica şi Honduras, a pulverizat reprezentanta Oceaniei, făcând ca returul să se mai joace doar pentru statistică.

O singură victorie în cinci jocuri şi un golaveraj de 3-3. Iată bilanţul catastrofal al Mexicului, acasă, în ultima grupă de calificare a zonei CONCACAF. De fapt, „aztecii“ au avut un noroc fantastic că au prins şi barajul, în condiţiile în care, în ultima etapă, au cedat în Costa Rica. Dacă SUA, deja calificată, n-ar fi egalat Panama în minutul 90+2, atunci visul brazilian ar fi fost încheiat pentru mexicani.

Aşa, „verzii“ au prins play-off-ul cu Noua Zeelandă şi cu un nou antrenor pe bancă, Miguel Herrera, s-au răzbunat pentru toate nereuşitele din faza grupelor. Cu 105.000 de oameni în spate, gazdele şi-au sufocat adversarii şi doar paradele fabuloase ale lui Glen Moss, portar la Dinamo în sezonul 2006-2007, au făcut ca scorul să fie 0-0 după prima jumătate de oră.

Într-un final însă, Moss a fost învins, iar la pauză tabela arăta un 2-0 meritat pentru gazde, după ce Aguilar (32) şi Jimenez (40) au profitat de apărarea visătoare a oaspeţilor. După pauză, acelaşi Glen Moss s-a bătut, aproape de unul singur, cu fotbaliştii lui Miguel Herrera. Practic, fără intervenţiile lui Moss, Mexic ar fi putut câştiga la o diferenţă de şapte sau opt goluri! Cu Moss într-o zi formidabilă, gazdele au bătut „doar“ cu 5-1.

Peralta (48 şi 80) şi veteranul Rafael Marquez (84) au ridicat scorul la 5-0, iar James a marcat golul de consolare pentru Noua Zeelandă care, în 2010, lăsase o impresie foarte bună la Mondialul din Africa de Sud, după ce trecuse de Bahrain în play-off.

Returul „dublei“ Mexic - Noua Zeelandă se va disputa, miercuri, la Wellington, însă deja lucrurile sunt clar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 37 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 15 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 56 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°