Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porumboiu l-ar schimba pe Șumi cu „Flocea”

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 august 2012 ·

Inter n-a stat la discuţii cu FC Vaslui şi, chiar dacă n-a forţat, a câştigat fără emoţii. "Putea să ne dea cinci goluri", au recunoscut moldovenii, care vor să schimbe antrenorul Sursa: AGERPRES

Fotbaliştii de la FC Vaslui au respirat, joi seară, pe stadionul din Piatra-Neamţ, acelaşi aer cu vedetele de la Inter Milano. Italienii au tranşat facil prima manşă din play-off-ul Ligii Europa, scor 2-0 (goluri Esteban Cambiasso şi Rodrigo Palacio).

Inter a venit cu vedetele în România. Javier Zanetti, argentinianul care joacă din 1995 la Inter, a disputat meciul 800 pentru nerrazurri şi le spunea tuturor celor care râvneau la preţiosul său tricou că vrea să-l păstreze pentru colecţia personală.

Moldovenii sunt conştienţi că au scăpat ieftin. "Dacă Inter se forţa, putea să ne dea cinci goluri. Noi am intrat cu frică pe teren, cel puţin în prima repriză. Se vedea că italienii nu au ritm de joc, dar restul lucrurilor le-au făcut ca la carte. Parcă ne predau o lecţie de fotbal. Era ca la antrenament. Arătau ca la şcoală, cu apărarea de patru în linie bine pusă la punct. Noi am fost echipă lungă, abia ieşeam cu mingea din apărare. La Inter, blocul a funcţionat ireproşabil. Sunt lucruri care afară se învaţă de la copii şi juniori. Toţi cei de la Inter au fost amabili, doar Cambiasso a fost obraznic. Cam înfumurat", ne-a povestit unul dintre fotbaliştii exponenţiali de la Vaslui.

"Flocea", salvarea lui Porumboiu

Există şi un lucru pozitiv pentru Vaslui. "Noi ştim sigur că Porumboiu vrea titlul, la cât a investit în echipă. Aşa că partida de campionat cu Steaua este, la o adică, mai importantă decât cea cu Inter", susţin jucătorii. Marius Şumudică este pe făraş la FC Vaslui. Varianta luată în calcul de Adrian Porumboiu este Florin Marin (59 de ani). "Flocea" este pe bară de mai multe luni, activând ca aghiotant al lui Victor Piţurcă la echipa naţională.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°