Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat la sănătatea românilor. Seringi cu medicamente contrafăcute în farmacii. Categoriile de bolnavi ameninţaţi de falsuri

Publicat in Adevarul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Un nou scandal zguduie lumea farmaceutică din România, după ce în trei farmacii din ţară au fost găsite seringi contrafăcute nesterile, care în loc să conţină interferon pentru tratamentul hepatitei B şi C, conţineau glucoză, apă şi fibre celulozice. Cutiile cu seringi contrafăcute au fost identificate în două farmacii din Piteşti şi una din Ialomiţa în cursul zilei de ieri, ele fiind ulterior confiscate.

Procurorii bucureşteni au deschis un dosar penal în acest caz, pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi punerea de produse contrafăcute în circulaţie.

De asemenea, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a dispus începerea unor controale în farmacii, împreună cu reprezentanţii Poliţiei, pentru a soluţiona cât mai repede această problemă, care a ajuns în atenţia autorităţilor după ce un pacient a observat diferenţele semnificative dintre produsele originale şi cele contrafăcute.

„Este foarte grav ce s-a întâmplat, se putea întâmpla orice, pacienţii puteau să facă inclusiv septicemie. În mod normal, în farmacii nu au cum să ajungă astfel de produse contrafăcute, este un incident regretabil. Noi am fost atenţionaţi de producător şi am afişat pe uşa cabinetului că seringile sunt diferite”, a explicat medicul Adriana Moţoc, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“.

FALSUL, UNUL GROSOLAN

Şi medicul Marius Savu, preşedintele ANMDM, susţine că este prima oară când se confruntă cu o situaţie de acest gen, în care seringile preumplute sunt contrafăcute. „Falsul este grosolan, în sensul că seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În schimb, cutia este foarte bine copiată şi, doar în momentul în care o deschizi, vezi diferenţa care este foarte mare”, a explicat oficialul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 16 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 24 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°