A înţelege arta poate fi de multe ori o întreprindere grea chiar şi pentru cei şcoliţi sau pentru cei care creează. În cazul nostru, este vorba de Brâncuşi. Constantin Brâncuşi, românul. Cel care i-a pus pe mulţi pe jarul căutării “adevărului brâncuşian”. Nu a fost uşor pentru cei din vremea sa. “Zdrobiţi” de frumuseţea pură a creaţiilor lui Brâncuşi, intuind că spun poveşti adânci.
Nu este uşor nici pentru cei de astăzi. Un noroc a făcut să descoperim într-o carte “În căutarea lui Brâncuşi” de Dumitru Daba, apărută la editura Facla în 1989, un fragment care redă o discuţie între Brâncuşi şi Nicolae Titulescu. Acesta din urmă, marele diplomat, l-a rugat pe Constantin Brâncuşi să-l “înveţe” despre el. Redăm câteva fragemente din această lecţie unicat despre Brâncuşi, data chiar de el.
- Nicolae Titulescu: “ Ei bine, există un adevăr Brâncuşi. Eu nu spun mister. Adevăr! Acest adevăr vreau să-l cunosc. (…) Câte formulări, supoziţii, afirmări n-am citit şi n-am auzit! Nu m-am lămurit. Ce eşti: avangardist, dadaist, cubist, sur-realist, baroc, abstracţionist? Ce este arta dumitale nouă? Cum ai ajuns la acest fel de a sculpta? Ce vrei să comunici lumii?... Astea vreau să le ştiu. De la dumneata, meştere Manole. Doresc să te admir nu bâjbâind, ci cu ochii deschişi. (…)” I-a plăcut Titulescu, pentru că nu s-a lăsat rugat.
- “Apăi..., n-am să te las corigent la «materia Brâncuşi». Vezi, în general, când e vorba în artă de ceva nou, lumea vrea să fie ceva senzaţional şi caută mereu sofisticări, termeni afectaţi. Eu nu sunt nici sur-realist, nici cubist, nici baroc, nici altceva de soiul ăsta. Eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi... eu am fost întâi de toate ţăran. Ţăran am rămas şi azi (era superb spunând asta cu ochi diamantind şi barbă în răscoală)., Ţăranul?... Rumânul?... Îl ştii. Unul cântă din frunză, altul din fluier. Unul coace arg
