Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce diagnostic a primit la Socola bărbatul care şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi

Publicat in Gandul, duminică 29 decembrie 2013 ·

Bărbatul care şi-a ucis soţia, într-un coafor din Iaşi, apoi a încercat să se sinucidă, a fost internat pentru trei zile la Spitalul de Psihiatrie Socola, la sfârşitul lunii noiembrie, fiind diagnosticat cu agitaţie psihomotorie, heteroagresivitate şi intoxicaţie cu alcool.

Surse medicale au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că bărbatul, Vasile Olaru, în vârstă de 41 de ani, s-a internat, la cererea sa, la Spitalul de Psihiatrie Socola, la sfârşitul lunii noiembrie, după ce soţia sa a renunţat la plângerea depusă la Poliţie împotriva acestuia, pentru violenţă.

"A fost diagnosticat cu agitaţie psihomotorie, heteroagresivitate şi intoxicaţie cu alcool şi a stat în spital trei zile. A luat tratament, dar e posibil ca în perioada sărbătorilor să fi renunţat la medicamente şi să fi consumat alcool în exces. Cum soţia l-a părăsit, a devenit din nou agresiv", au spus reprezentanţi ai Spitalului de Psihiatrie Socola.

Medicii nu exclud nici posibilitatea ca bărbatul să fi intrat în depresie, după ce soţia sa a plecat de acasă împreună cu cei trei copii.

Sâmbătă seară, bărbatul a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori. Ulterior, el s-a aşezat în genunchi lângă trupul femeii şi a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se cu acelaşi cuţit.

Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, declara că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.

La rândul său, bărbatul avea plăgi abdominale şi era în şoc hemoragic, fiind dus în stare gravă la Spitalul "Sfântul Spiridon", unde a suferit şi un stop cardio-respirator, fiind resuscitat.

În cursul nopţii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°