Cei mai mulţi consumatori de droguri din Bucureşti preferă canabisul, însă aproape jumătate dintre ei iau cel puţin două tipuri de stupefiante, în special cei care se droghează cu ecstasy şi cocaină, rezultă din Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România, prezentat joi.
Din Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România, prezentat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), rezultă că cel mai consumat este canabisul, acesta fiind preferat de 52,5 la sută dintre consumatori, urmat de heroină (20,5 la sută), substanţe noi cu proprietăţi psihoactive - SNPP (13,5 la sută) şi cocaină (7,5 la sută).
Cercetarea a cuprins 400 de consumatori, iar 45,5 la sută dintre ei au spus că, pe lângă drogul principal, iau şi alte stupefiante.
"Astfel, consumatorii de ecstasy sunt cei care au declarat în cea mai mare proporţie consum secundar de alte droguri - 75 la sută dintre ei consumând şi canabis, cocaină şi SNPP. Totodată, consumatorii de cocaină îmbină în proporţie de 66,7 la sută alte droguri secundare, cum ar fi canabis, ecstasy şi medicamente, în timp ce consumatorii de SNPP înregistrează în proporţie de 63 la sută consum secundar, din care cea mai mare parte o reprezintă consumul de heroină (91 la sută)", se arată în raportul prezentat joi.
În funcţie de frecvenţa consumului de drog principal, majoritatea respondenţilor au spus că sunt consumatori ocazionali (57 la sută), dintre care 30 la sută consumă de două-trei ori pe săptămână, iar 27 la sută, mai puţin de o dată pe săptămână.
"În schimb, cei care au declarat consum intensiv se repartizează astfel: 32 la sută consumă în fiecare zi, iar 11 la sută consumă de patru - şase ori pe săptămână", se mai arată îm raport.
În ceea ce priveşte modul de consum a drogului principal, se observă că cea mai frecventă cale de administrare este fumatul (54,5 la sută), urmată de cea i