Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Nouă contrabandişti au prejudiciat statul român cu 11.000 de lei

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Nouă lucrători comerciali au fost depistaţi în ultimele 24 de ore, comercializând ţigări sau cafea fără a deţine documente de provenienţă. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 11.000 lei. Mărfurile au fost confiscate de poliţişti.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, cu ocazia unui control efectuat la un punct de lucru al unei societăţi comerciale situat pe strada Bicaz au stabilit că lucrătorul comercial avea expuse la vânzare 18 pachete de ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă.

Poliţiştii au dispus aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.500 lei, conform Legii nr. 12/1990, republicată, precum şi confiscarea pachetelor de ţigări.

Poliţiştii din Bumbeşti-Jiu şi cei din cadrul Postului de Poliţie Schela, acţionând pe raza comunei Schela pe linia combaterii faptelor ilicite cu produse accizabile, au constatat că la un punct de lucru al unei societăţi comerciale situat pe raza satului Gornăcel, erau expuse la vânzare 39 pachete de ţigări.

Pentru pachetele de ţigări expuse la vânzare, lucrătorul comercial nu a prezentat acte de provenienţă. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 lei, cantitatea de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării.

De la o altă societate comercială, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, cantitatea de 2,4 kg cafea expusă la vânzare fără documente de provenienţă.

Şi în acest caz, a fost dispusă sancţionarea contravenţională a lucrătorului comercial cu amendă în cuantum de 1.000 lei .

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 36 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 57 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 36 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 39 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°