Se repeta oare miraculosul an 1989?  Tine ceea ce se petrece in Egipt de un nou val democratic declansat ori catalizat de eventimentele din Tunisia ori este vorba de manipularea strazii de catre varii factiuni care se lupta pentru mantaua suprema?  Putem compara aceasta explozie de nemultumire anti-autoritara cu cele similare din Filipine ori din Indonezia? Avem de-a face cu o reluare a dezastruosului scenariu din Iranul revolutionar al anului 1979 cand un regim corupt si represiv a fost inlocuit cu o teocratie nu mai putin corupta si represiva, de un feroce anti-occidentalism si visceral refractara idealurilor unei modernitati deschise si pluraliste?  Pe blogul “Politeia” si aici, pe www.contributors.ro,  Theophyle a publicat analize de o remarcabila si nelinistitoare luciditate. Astazi, in Washington Post, Charles Krauthammer exploreaza realist consecintele posibile ale unui haos ce pare pana la un punct similar cu anarhia organizata din Romania sfarsitului lunii decembrie 1989.  Nu stim daca mana dreapta a lui Mubarak , presupusul succesor, va fi un Iulian Vlad, un Magureanu, ori un Iliescu.  Nu stim cine este acum, la Cairo, echivalentului generalului felon Victor Atanasie Stanculescu, al cameleonicului Stefan Gusa ori al straniului depresiv Vasile Milea.  Este bine sa nu uitam ca, dincolo de similitudini adeseori inselatoare, istoria nu se repeta.

Ni se spune ca “Fratia Musulmana” din Egipt, matricea celorlalte, ar fi renuntat la violenta si ar fi fost cumva domesticita. Asa sa fie oare? Cititi textele unui Tariq Ramadan (ganditorul celebrat de mediile stangiste drept cel mai dispus sa dialogheze cu intelectualii vestici)  si va veti intreba daca acest tip de “iluminism islamist” este mai mult decat o cosmetizare a unor persistente, neabandonate obsesii. Ramadan este intelectualul oficial, “de-stalinizatorul” de serviciu al dogmelor impietrite, bunicul