Primarul de drept, George Scripcaru, spune că situaţia este una normală, aşa cum a fost pe toată perioada mandatului său
Ieri şi astăzi, primar al municipiului Braşov a fost Gabriel Andronache, în restul timpului viceprimar din partea PNL. Primarul de drept al oraşului, George Scripcaru, şi-a delegat toate atribuţiile către Gabriel Andronache, pentru că este plecat la Bucureşti. „Astăzi (ieri – n.r.) aveam în plan să plec la Bucureşti, după ce se terminau toate manifestările ocazionate de împlinirea a 20 de ani de la revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Însă, programul s-a prelungit la Braşov şi am plecat doar acum, după-amiaza. Iar mâine (astăzi – n.r.) sunt la Bucureşti, pentru a rezolva unele din problemele de fonduri ale oraşului”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. În ceea ce priveşte delegarea de atribuţii, primarul Scripcaru spune că nu este nimic nou în faptul că viceprimarul Gabriel Andronache a primit toate prerogativele. „Acest lucru este o normalitate în Primăria Braşov. de trei ani, de când sunt primar, când a fost nevoie mi-am delegat atribuţiile către unul din cei doi viceprimari, fără nici o diferenţă. Pentru mine nu există implicaţii politice în actul administrativ. Nu contează faptul că un viceprimar este de la alt partid faţă de cel pe care îl reprezint eu. Mai ales că eu am experienţa de când am fost viceprimar şi am fost tratat discreţionar de către fostul primar. Nici atunci nu mi se părea corect şi mai ales acum nu cred că ar normal ca eu să face aceste lucru”, a mai spus George Scripcaru. Primarul de drept, George Scripcaru, spune că situaţia este una normală, aşa cum a fost pe toată perioada mandatului său
Ieri şi astăzi, primar al municipiului Braşov a fost Gabriel Andronache, în restul timpului viceprimar din partea PNL. Primarul de drept al oraşului, George Scripcaru, şi-a delegat toate atribuţiile că